Andrei.

Nu stiu de unde sa incep cu povestea acestui nume. Sunt atatea lucruri de zis si de nezis despre el totodata. Am sa pastrez pentru mine o parte iar cealalta jumatate am sa v-o impartasesc voua, cititorilor.

Andrei.

Andrei e un baiat cum rar iti este dat sa intalnesti. Cand esti trist sau demoralizat este genul de persoana pe care vrei s-o pui pe rana. Are un zambet adolescentin, strengaresc, acel soi rar de zambet care smulge simpatia celorlalti pe nesimtite. El nu spune multe insa in mintea lui se petrece un fenomen asemanator universului: se extinde in infinit.

Nu trebuie sa-mi spuna nimic, stiu deja ce gandeste. Am invatat sa-i inteleg vorbele nespuse, cuvintele nescrise, sa-i inteleg modul de-a fi, de-a gandi, de-a privi lucrurile… E un visator, la fel ca mine. Visam cum ar fi sa fie daca… daca…

Si uita asa ne apuca dimineata. Noptile pierdute lasa linii cenusii sub ochii nostri si totusi nimic nu mai conteaza atunci cand punem fiecare capul pe perna, fiecare in patul lui, in camera lui, in orasul lui, adormind cu zambete pe fata (poate) .

Inchei scurta descriere pe care am facut-o si spun ca ar fi de prisos sa-l descriu fizic, e un frumos din cap pana-n picioare, fizic… spiritual… un ideal.

Dar spune-mi anonimule… Andrei al tau cum este?